vineri, 30 octombrie 2015

TARTAR DE SOMON, AVOCADO SI TRUFA

Dupa cum v-am promis în rețeta anterioara de tartar, am sa va spun o rețetă de tartar cu o diversitate mai mare de ingrediente care sper ca vor fi pe gustul vostru.
Eu aici am folosit avocado dar cui nu-i place poate folosi orez japonez special pentru susu, iese la fel de bun.

INGREDIENTE:


  • 200 g. somon (fără oase și piele)
  • 2 lingurițe ulei de măsline cu aroma de trufa
  • 1 avocado
  • 1/4 ceapa mica tocata foarte mărunt
  • 1/2 linguriță zeama de lămâie
  • putina răzătura de ghimbir
  • 2 lingurițe oțet de orez
  • 3 lingurițe sos de soia


MOD DE PREPARARE:

Somonul după cum am spus și în rețeta anterioara, trebuie sa fie congelat câteva zile iar apoi decongelat în frigider cu câteva ore înainte de utilizare.
Somonul se toaca foarte mărunt cu un cuțit bine ascuțit, după care se pune într-un bol de sticla și se adaugă oțetul de orez, zeama de lămâie, sosul de soia, uleiul cu aroma de trufa, răzătura de ghimbir și amestecam totul foarte bine. La final adăugăm ceapa care a fost tocata foarte mărunt și amestecam .
Lăsam bolul în frigider acoperit, pentru o noapte sau poate fi preparat de dimineața și lăsat în frigider la macerat pana seara. Il scoatem din frigider cu 1/2 ora înainte de servire și intre timp tăiem avocado cuburi. Așezăm un strat de avocato iar peste el adăugăm un strat de tartar.

             

POFTA BUNA!










miercuri, 28 octombrie 2015

MERLUCIU IN STIL MARINARESC


INGREDIENTE:


  • 8 bucăți de Merluciu
  • 1 ceapa tocata mărunt
  • 2 caței de usturoi ( unul îl vom pisa iar pe celalalt îl tocam mărunt)
  • 2 roșii tocate 
  • 4 cartofi curățați și tăiați felii de 1 cm. grosime
  • pătrunjel tocat
  •  1 lingurița boia dulce sau iute
  • 1 lingura suc de la o lămâie proaspăt stoarsa
  • nucșoara
  • sare
  • piper
  • ulei

MOD DE PREPARARE:

1. Pisam un cățel de usturoi, adaugăm zeama de lămâie, punem putin ulei, nucșoara, un vârf de cuțit de boia și un praf de sare. Amestecam totul foarte bine.

2. Punem putin ulei la încălzit și călim ceapa impreuna cu usturoiul tocat. Adaugam roșiile și lăsăm  la călit 10 minute după care adăugăm cartofii și restul de boia, sărăm și piperam după gust.
Lăsam sa fiarbă la foc mic. 

3. Spălăm merluciul și îl adăugăm după ce aproape au fiert cartofii. Presărăm cu pătrunjel și lăsăm sa fiara 5 minute la foc potrivit.
Luam 2-3 linguri de zeama din mâncare și amestecam cu ingredientele de la punctul 1.
Turnam totul dinapoi în mâncare. amestecam după care probam de sare.Se servește cald.


POFTA BUNA!


sâmbătă, 24 octombrie 2015

TARTAR DE SOMON CU TRUFA

Sfat: la aceasta rețetă va fi folosit somon crud și  ca atare pestele care se consuma crud trebuie congelat câteva zile și des-congelat în frigider cu, câteva ore înainte de a fi preparat și consumat.
Astăzi va voi descrie varianta de tartar cea mai simpla, urmând ca zilele următoare sa va descriu varianta putin mai complicata și cu mai multe ingrediente.
In aceste reteta, vom folosi ulei de trufa care este un delicatese în bucătărie și cu o savoare neprețuită.
Uleiul de trufa poate fi folosit la mai multe mâncăruri cum ar fi , risotto cu ciuperci, paste, legume la grătar la friptura de pui...etc.

INGREDIENTE:


  • 200 g somon
  • ulei de trufa sau ulei de măsline cu aroma de trufa neagra (are savoare mai puternica)
  • sos de soia
  • oțet de orez

MOD DE PREPARARE:

Dupa ce descongelam somonul, îl vom lăsă la temperatura camerei timp de 1 ora pe timp rece, pe timp de vara nu mai mult de 1/3 ora ca sa nu se altereze) după care îl vom toca, cu un cuțit foarte bine ascuțit, cuburi ( pentru cine ii place sa simtă mai bine pestele crud ) sau tocat foarte mărunt aproape ca la mașina de tocat.
Important: tartarul de peste la fel ca și cel de carne se va toca  numai la mana și nu la mașina de tocat pentru a nu-și schimba savoare.
Punem pestele tocat într-un bol, trebuie sa fie de sticla, lemn important sa nu conțină metal.
Punem oțetul de orez 2-3 linguri ( pentru macerat ) amestecam cu o lungura de lemn (nu metal)aproximativ 1 minut pana se incorporează bine oțetul, după care adaugăm sosul de soia 2 lingurițe, amestecam foarte bine și ultimul va fi adăugat uleiul de trufa, aproximativ 2 lingurite, după gustul vostru puteți depăși măsură de ingrediente în funcție de preferința aromelor.
Se lasă aproximativ 2 ore la rece și se scoate cu 1/2 înainte de consumare  pentru a nu fi prea rece și a-i simți aroma.



POFTA BUNA!




vineri, 23 octombrie 2015

PUISORI CU STRUGURI LA CUPTOR


Puișorii sunt pui de găina tineri de pana la 28 de zile cu greutatea de pana în 500 de grame.
Sunt cunoscuți sub numele de puișori sau cocoșei, și sunt foarte fragezi. Au un gust deosebit pe care puii mai mari îl pierd atunci când sunt gătiți la cuptor.

INGREDIENTE:

  • 2 puișori
  • 16 boabe de struguri fără sâmburi
  • unt și ulei
  • rozmarin
  • 1/2 ceșcuță vin de Jerez sau dacă nu aveți puteți folosi oricare vin dulceag
  • sare
  • piper proaspăt măcinat
  • cartofi speciali pentru garnituri


MOD DE PREPARARE:

Puișorii se curata bine de pene. Ii  ungem pe sub pielita cu ulei (desfacem ușor cu mana fără a rupe pielita și ungem cât putem sa pătrundem), după care ii sărăm și piperam. Deasupra ungem cu unt, adaugăm sare și piper, sare și rozmarin (nu prea mult pentru ca este puternic și nu vom mai simți savoare cărnii). Introducem boabele de struguri în interiorul puișorilor. 
Cartofii pentru garnitura ii curățăm și ii tăiem în doua sau în patru, ungem cu ulei.
Așezăm puișorii în recipientul care va fi introdus în cuptor, punem cartofii pe lângă puișori și ii stropim cu vin.
Introducem în cuptorul preîncălzit la temperatura de 200º C, și ii coacem timp de 40 minute.
Din când în când mai stropim puișorii cu sosul din tava.
Se servește cald.

                                                                                 


POFTA BUNA!

joi, 22 octombrie 2015

SUPA CREMA DE CIUPERCI CU GHIMBIR

Aceasta supa crema poate fi preparata light pentru cine dorește. Folosim putin ulei în loc de unt și nu vom căli ceapa cu prazul. Punem toate ingredientele la fiert iar la urma le dam la robot, adăugăm lapte care poate fi degresat. Nu vom folosi smântână.

INGREDIENTE:


  • 500 g. ciuperci
  • o bucățică de ghimbir 
  • 1 morcov tăiat rondele
  • 1 praz
  • 1/2 ceapa
  • 1 cartof tăiat cuburi
  • 1 cana supa sau 1 cana cu apa și 1/2 cubuleț concentrat de supa
  • 1 ceașca de cafea lapte
  • smântână pentru gătit 
  • 1 lingura unt

MOD DE PREPARARE:

Ciupercile le curățăm și le spălăm. Tocam ceapa și o punem la călit în  unt. Adaugăm prazul tăiat rondele, îl lăsăm sa se călească împreună cu ceapa 2 minute. Adaugăm morcovul,cartofulghimbirul ,ciupercile și supa. Se sărează după gust și se pune la fiert.
Daca aveți oala de presiune, puneți capacul și lăsați 6 minute din momentul în care a început sa iasă presiunea iar dacă nu aveți, lăsați la fiert la foc potrivit aproximativ 30 minute (dacă scade apa mai adaugați).
Dupa ce a fiert totul bine, incorporam laptele și îl punem în blender. Lăsam pana se pasează totul bine.
La final adăugăm putina smântână.

                     


POFTA BUNA!







miercuri, 21 octombrie 2015

CANELONES CU PESTE







Astăzi va propun canelones cu peste, pentru ca este o rețetă mai ușor de digerat și deosebita ținând cont ca multa lume o folosește pe cea cu carne.
Tot aici va voi recomanda și o rețetă de Beckham light pentru cei care au probleme cu stomacul și nu vor sa se ridice de la masa cu disconfort. Acest bechamel este indicat a se prepara după ce s-au montat canelonii pentru ca conține brânza și se poate întări.




INGREDIENTE:


  • 1 pachet foi canelones
  • 300 g peste ( puteți folosi orice fel de peste doriți dar sa fie fără piele și oase)
  • brânza rasa pentru gratinat
  • 1/3 bostanel
  • 1/3 morcov
  • 1-3 frunze ceapa verde
  • 1 ou fiert
  • un praf boia dulce
  • un praf usturoi
  • piper proaspăt măcinat
  • 1 cardamom(fără coaja numai miezul) optional dar eu îl recomand pentru savoarea deosebita
  • nucșoara
  • lapte
  • sare
  • ulei


MOD DE PREPARARE:

Pestele se taie cubulețe. Dovlecelul și morcovul ii vom rade prin răzătoarea mare, iar frunzele de ceapa verde le vom toca mărunt.
Într-o tigaie punem putin ulei și vom căli bostanelul, morcovul și ceapa. Dupa ce le-am călit, adăugăm pestele și lăsăm sa se călească împreuna. Lăsam putin la răcit și incorporam oul fiert, 2 linguri de brânza pentru gratinat și cu ajutorul unei furculițe zdrobim totul și amestecam foarte bine. Se adaugă sare și piper după gust.
Preparam foile de canelones după indicațiile de pe pachet.
Rețeta de bechamel o găsiți pe blogul meu la rețeta: lasagna de cu piept de curcan și dovlecel.

Cine dorește rețeta de bechamel light: - 2 căni cu lapte, 1 lingura și jumate  de faina, nucșoara.

Preparare:- într-o cana laptele rece îl diluam cu faina amestecând foarte bine ca sa nu se formeze colcotoase. Il lăsăm 10 minute pentru a se umfla faina. Cealaltă cana cu lapte o vom pune la fiert, iar după ce au trecut cele 10 minute amestecam foarte bine și o turnam peste laptele fiert și amestecam la foc mic foarte repede cu ajutorul telului pentru a nu se forma colcotoase. După 2-3 minute incorporam 2 linguri cu vârf de brânza pentru gratinat, un praf de nucșoara și lăsăm sa fiarbă amestecând din când în când (în cazul acesta nu veți mai folosi brânza la final).

Montam canelonii
cu mare atenție, punem cu lingurița umplutura de peste pe mijlocul foii și rulam, se pun unul lângă altul, iar la final turnam bechamelul și branza pentru gratinat (pentru cine a făcut bechamelul clasic).
Introducem la cuptorul preîncălzit la 200º C până se gratinează.
Se servește cald.






marți, 20 octombrie 2015

BRUSCHETTA CU ANSOA SI ROSII

Aceasta rețetă bruscheta cu anchoa, este o idee pentru un aperitiv sau pur și simplu când doriți sa serviți ceva înainte de masa...este foarte rapid de preparat și gustos. Mie îmi place sa prăjesc pâinea la cuptor după indicațiile de mai jos pentru ca este mai gustoasa.

INGREDIENTE:


  • 1 borcănel de ansoa în ulei de măsline
  • 1 cățel de usturoi
  • frunze de busuioc proaspete
  • pâine de care va place mai mult,prăjită la cuptorul electric la 200ºC 2-5 minute, flacără sa ardă numai în partea de sus și la nivelul superior su prăjită la prăjitorul de pâine
  • 2- 3 roșii



MOD DE PREPARARE:

Pâinea, dacă nu este feliata o feliem și o prăjim. Punem ansoa la scurs de excesul de ulei.
 Separat tăiem roșiile cuburi și le punem într-un bol de stila cu putina sare și busuioc, lăsăm 5 minute pentru a lua aroma de la busuioc.
Intre timp avem grija sa nu ardem pâinea și când este gata, tăiem cățelul de usturoi în doua și cu partea care a fost tăiată, frecam usturoiul pe toată suprafața feliei de pâine.
Punem cuburi de roșii pe partea care a fost unsa cu usturoi și așezăm 1 sau 2 felii de ansoa.
Se servește cald.



POFTA BUNA!

duminică, 18 octombrie 2015

PRAJITURA CU MORCOVI SI FISTIC IN STIL INDIAN

Va propun o rețetă de prăjitură cu morcovi și fistic în stil indian  care pentru prima data am servito într-un restaurant Indian și care mi-a plăcut enorm de mult și am decis sa o pregătesc și eu acasă.
Aceasta prăjitură nu necesita coacere, deci este foarte comod de preparat și rapid.
Singurul dezavantaj este ca trebuie sa aștepți cam 8-10 ore sau o noapte pentru a o servi.

INGREDIENTE:


  • 500 g. morcovi
  • 125 g. zahar brun
  • fistic (puteți folosi nuca dacă nu aveți fistic)
  • 6 datiles fără sâmburi
  • 1 pachet nuca de cocos rasa


MOD DE PREPARARE:

Curățăm morcovii și ii spălăm. Ii vom tăia rondele și ii vom fierbe la aburi. Când sunt moi ii punem în recipientul pentru  blender si ii zdrobim, separat amestecam zaharul cu nuca de cocos( jumătate di pachet iar cealaltă o păstrăm), introducem amestecul în blenderul unde avem morcovii și amestecam pana se dizolva zaharul.
Separat în alt recipient pentru blender punem datiles impreuna cu o mana de fistic și blenduim bine pana compozitia nu mai este lipita de pereții recipientului.
Pregătim o tava pentru prăjituri ( poate fi pătrata sau în tava de cozonac...după preferință), o tapetam cu  foaie de pergament și începem sa montam prăjitura.
Așezam primul strat cu amestecul de fistic și datiles, presam bine, apoi cu o parte din amestecul de morcovi, la fel presam stratul uniform (jumătate din compoziție), presărăm putina nuca de cocos iar apoi adaugam restul de amestec cu morcovi. La final presărăm nuca de cocos și fistic sfărâmat.
Introducem la rece pentru o noapte sau aproximativ 8- 10 ore.

                     

POFTA BUNA!


sâmbătă, 17 octombrie 2015

RULADA DE VITA UMPLUTA CU SEMINTE DE PIN SI STAFIDE

Aceasta rulada de vita umpluta cu semințe de pin și stafide poate fi preparata la fel de bine și cu carne de porc în totalitate.
Sfat: Recipientul în care va fi pusa rulada în cuptor,trebuie sa fie de mărimea ruladei, pentru ca sosul sa nu se împrăștie și sa se evapore, el trebuie sa fie absorbit de rulada pentru a fi suculenta și nu uscata.
Aceasta rulada se poate servi cu garnitura clasica de cartofi prajiti sau dacă doriți ceva mai ușor pentru a avea loc și de desert va recomand o garnitura de mazăre preparata cu sosul rezultat de la rulada.

INGREDIENTE:


  • 1/2 kg. carne de vita ( mușchiuleț)
  • 1/2 kg. carne de vita tocata ( poate fi și amestec porc, cu vita)
  • 1 ceapa tocata mărunt
  • 5-6 căței usturoi tocat mărunt
  • 1 mana semințe de pin sau nuca
  • 1 mana stafide
  • 1 ou
  • sare
  • piper
  • ulei sau după preferință untura
  • unt


MOD DE PREPARARE:

Mușchiulețul de vita îl scoatem din frigider și îl lăsăm la temperatura camerei , după care îl tăiem pana îl formam ca o foaie  de plăcinta. Il condimentam cu sare și piper pe ambele părți.
Separat, într-o tigaie punem ulei și călim ceapa impreuna cu usturoiul. Când a prins culoare mai adăugăm ulei și punem carnea tocata. Lăsam sa se evapore toată apa care a lasat-o carnea și dacă este nevoie mai adaugăm ulei sau untura ( trebuie sa aibă ulei din abundenta pentru ca rulada sa nu iasă uscata).
Dupa ce sa rumenit și carnea putin, dam tigaia de pe foc și lăsăm sa se răcească compozitia.
Într-un mixer punem semințele de pin impreuna cu stafidele, le mixam, după care le incorporam în compozitia obținută impreuna cu oul, sarea și piperul, după gust.
Amestecam bine totul și punem pe foaia de carne de vita preparata, întindem uniform compozitia pe toată foaia și rulam ca pe o plăcintă.
Legam rulada cu ață speciala pentru și punem rulada într-o tigaie cu putin ulei și unt  pentru a o rumeni putin pe toate părțile.
Intre timp dam drumul la cuptor la temperatura de 200º C. Introducem rulada în cuptor pentru 40-45 minute, rotind-o din când în când și stropind-o cu zeama care s-a scurs de la ea.
Se taie felii de 1-1/2 cm , se servește cald.

INGREDIENTE : GARNITURA DE MAZARE:


  • mazăre
  • rondele de morcovi
  • sare
  • sosul obținut de la rulada


MOD DE PREPARARE:

Într-o tigaie punem sosul obținut de la rulada, punem mazărea și rondelele de morcovi, adăugăm apa cât sa le cuprindă, punem sare și le fierbem la foc mare pana scade toată apa și le lăsăm sa se călească putin.



POFTA BUNA!




joi, 15 octombrie 2015

LINTE CU LEGUME












Astăzi va propun o rețetă care este binevenita în intervalul săptămânii atunci când dorim sa mâncăm  ușor, sănătos și de altfel rapid.
Aceasta rețetă poate fi preparata numai cu legume sau pentru cine nu poate rezista tentației cărnii sau a salamurilor poate folosi  înainte de  prepararea rețetei, catena cuburi din salamul preferat și pârguit putin, iar apoi peste el adăugate celelalte ingrediente pentru a fierbe impreuna cu el.

                                  INGREDIENTE:



  • 200 g. linte
  • 1/2 ardei gras rosu tăiat cuburi mari
  • 1/2 ardei gras verde tăiat cuburi mari
  • 1 tulpina de țelina (o felie de rădăcina de țelină) tăiată cuburi mari
  • 6-7 căței usturoi decojiți
  • 1 roșie mare tăiată cuburi mari
  • 1 ceapa tăiată mare
  • 1 morcov tăiat rondele
  • 1/2 dovlecel curățat de coaja și tăiat cuburi mari
  • 1 cartof potrivit tăiat cuburi mari
  • 1 frunza de dafin
  • 1 lingura de boia dulce ( cui ii place picant poate folosi si boia iute)
  •  1/2 pahar ulei
  • sare


                                 MOD DE PREPARARE:


Punem lintea într-o cratiță și o acoperim cu apa cam 3-4 degete mai sus de nivelul lor. Peste linte adăugăm: ardeiul gras rosu, ardeiul gras verdețelina, cățeii de usturoi întregi, roșia, ceapa, morcovul, dovlecelul și cartoful. Punem apa cât sa depășească 2 degete de înălțime, adaugăm uleiul,frunza de dafin, boiaua și sare după gust.
Lăsam sa fiarbă la foc potrivit pana ce a scăzut zeama și încercăm sa fie fierte linele.
Se servește cald.


POFTA BUNA!


sâmbătă, 10 octombrie 2015

TAITEI CU SOMON SI TRUFA


Va recomand aceasta rețetă de somon cu taitei și trufa, foarte speciala pentru zilele când aveți invitați la masa și doriți sa gătiți rapid și gustos, pentru a impresiona invitați sau chiar pentru o cina romantica.
Sfat: dacă nu aveți trufa, puteți folosi și paste cu trufa pe care le găsim în comerț.
Trufa este aromata, foarte discreta și da o savoare deosebita atunci când mâncăm.

INGREDIENTE:- pentru 4 persoane


  • TRUFA
  • 400 g. Somon fără oase și tăiat cuburi


INGREDIENTE PENTRU SOS:


  • 250 g. tăieței cu ou sau cu trufa
  • un pahar mare cu smantana pentru gătit
  • 1/3 pahar cu vin alb (același pahar în care am măsurat smantana)
  • unt
  • 1/2 ceapa tocata foarte mărunt
  • 1 cățel de usturoi tocat mărunt
  • un praf de piper proaspăt măcinat
  • pătrunjel uscat
  • un praf de nucșoara (Optional)
  • sare


MOD DE PREPARARE:

Punem tăiețeii la fiert după instrucțiunile de pe pachet. Ii scurgem și  trecem prin jetul cu apa rece pentru a nu se lipi.
Intre timp preparam sosul:

Punem într-o tigaie untul și îl lăsă sa se topească la foc potrivit, după care adaugăm ceapa impreuna cu usturoiul, amestecând din când în când timp de 5 minute. Adaugam vinul și lăsăm sa se evapore alcoolul, apoi turnam smantana. Amestecam ușor și condimentam cu sare, pătrunjel și nucșoară.
Dam focul mai tare și lăsăm sa fiarbă pana se îngroașe sosul.
Separat într-o tigaie sau pe un gril, punem cuburile de somon pe care le-am condimentat cu sare și le frigem pe toate părțile.
Într-un bol punem tăiețeii și amestecam cu sosul prepara, după care incorporam cuburile de somon. Amestecam ușor pentru a nu se sfărâmă somonul.
In momentul când așezăm pe platouri radem sau punem fășii subțiri de trufa.
Somonul cu taitei și trufa se consuma calzi.



POFTA BUNA!


vineri, 9 octombrie 2015

CLATITE CU CREMA CARAMEL (DULCE DE LECHE)

Clătite cu crema caramel este un desert extrem de bun si rapid in momentele când vrei sa te relaxezi și sa mănânci ceva rapid și dulce






INGREDIENTE:


  • Pentru 6 clătite:
  • 1 ou
  • un praf de zahar vanilat
  • 50 ml. lapte
  • un praf mic de sare
  • faina
  • ulei
  • apa


PENTRU UMPLUTURA:

-crema caramel(dulce de leche), dacă nu aveți, puteți folosi orice fel de gem sau dulceață preferat.

MOD DE PREPARARE:

Spargem oul, punem praful de sare și zahar vanilat, batem oul pana se desface.
Punem faina amestecând mereu cu ajutorul unui tel pana se formeaza o compoziție ca smantana dar putin mai apoasa.
Punem ulei într-o tigaie cu diametrul de 20 cm. și lăsăm la încălzit. Scurgem uleiul într-un recipient metalic și foarte bune uscat pentru a nu sari stropi de ulei iar cu ajutorul  polonicului turnam din compoziție în tigaie. In momentul în care turnam compozitia, rotim ușor de tigaie pentru a se întinde compozitia pe toată suprafața uniform (în momentul acesta potrivim focul sa nu fie prea tare dar nici prea încet). Lăsam sa se coacă, iar după 2-3 minute întoarcem foaia cu ajutorul unei furculițe și cu o mana o întoarcem foaia și lăsăm la fel: 2-3 minute.Procedam asa pana la final.
Umplem foile cu, compozitia preferata și l-e împachetăm după modelul din imagine sau le putem rula. Clătite cu crema caramel se pot servi reci sau calzi.
       





















marți, 6 octombrie 2015

CALAMARI CU NAUT




INGREDIENTE:


  • 250 g. năut
  • 500 g. calamari
  • 1 roșie tăiată cubulețe
  • 1 ceapa tocata mărunt
  • boia dulce
  • 1 morcov tăiat cuburi sau rondele
  • 1/2 ardei gras verde tăiat cuburi
  • 1/2 bostanel curățat de coaja și tăiat cuburi
  • ulei
  • sare


MOD DE PREPARARE:

Năutul se pune de cu noapte la hidratat în apa multa. Urmatoarea zi se punem la fiert în apa încălzită, dacă i-l punem la oala de presiune timpul de fierbere este de 8 minute,
Într-o tigaie punem putin ulei la încins pentru a rumeni calamarii. Dupa ce au prins putina culoare, ii scoatem și adăugăm în același ulei ceapa la călit. Dupa ce am călit ceapa, adăugăm boiaua, lăsăm
1-2 minute apoi punem roșiile și lăsam sa scadă excesul de apa de la roșii. Adaugam morcovii, ardeiul verde, cuburile de bostanel, năutul și calamarii, punem apa cât sa acopere și sărăm după gust. Lăsam sa fiarbă pana se îngroașe sosul.
Calamari cu năut se servesc, calzi.


POFTA BUNA!

duminică, 4 octombrie 2015

PIEPT DE PUI IN STIL CHINEZESC


Acest fel de mâncare este foarte rapid de preparat și nu necesita ingrediente scumpe, pe langa faptul ca este un platou foarte gustos pentru persoanele care le place mâncarea chinezeasca.

INGREDIENTE;


  • 1 piept de pui tăiat felii foarte fine și apoi pătrate
  • 250 g. fidea chinezeasca
  • 4 linguri ulei susan ( dacă nu aveți puteți folosi de care vreți)
  • 1/2 ardei gras verde tăiat felii
  • 1/2 ardei gras rosu tăiat felii
  • un praf de ghimbir
  • 1 cățel usturoi faliat
  • sos de soia


MOD DE PREPARARE:

Fierbem fideaua după instrucțiunile de pe pachet după care  scurgem de apa și le trecem prin jetul de apa rece.
Totul se prepara la foc puternic:
Pieptul de pui i-l punem într-un bol, i-l amestecam cu uleiul de susan și îl lăsăm aproximativ 1/2 ora
Dupa ce a expirat timpul punem ulei de soia în tigaie si vom pune pieptul la rumenit   pe toate părțile.
Scoatem pieptul pe un platou, iar în aceeași tigaie punem usturoiul la călit și imediat adăugăm fășiile de ardeii. Amestecam continuu pana se moaie putin, punem pieptul de pui înapoi, amestecam 2-3 minute, condimentam cu ghimbir iar apoi punem fideaua. Amestecam câteva minute pana vedem ca fideaua s-a incorporat bine cu celelalte ingrediente, punem sosul de soia, după gust.
Se servește cald.

POFTA BUNA!


sâmbătă, 3 octombrie 2015

PIZZA CU MOZZARELLA SI SOS DE BUSUIOC



INGREDIENTE PENTRU BLAT


  • 250 g. faina
  • 125 ml. apa
  • 1 plic drojdie uscata
  • 1 lingura zahar
  • 3 linguri ulei măsline
  • 10 g. sare


INGREDIENTE PIZZA:


  • mozzarella rasa sau felii (după preferință)
  • Sosul de busuioc elaborat din: o mana de frunze de busuioc proaspăt (cine nu are proaspăt poate folosi 2-3 linguri busuioc uscat) și ulei cât sa acopere, punem într-un blender și batem pana obținem sosul.


MOD DE PREPARARE:


Cine nu are timp sa pregătească blatul de pizza, poate folosi și cumpărat din comerț.
Într-un bol incorporam toate ingredientele pentru blat și amestecam pana obținem un aluat nici oale, nici tare ( dacă mai este nevoie de apa putem adăuga, în funcție de cât absoarbe faina).
Lăsam sa se odihnească aproximativ 1/2 ora.
Întindem foaia de pizza, și presară cu mozzarela, introducem în cuptorul preîncălzit la temperatura de 200º C-230º C cu flacără sus și jos și ventilație (în funcție de cuptor) pentru 10-15 minute.
Când este gata, scoatem pizza din cuptor și cât este calda o stropim cu sosul de busuioc.
Aceasta pizza cu mozzarella si sos de busuioc se consuma calda su rece, supa preferința



POFTA BUNA!
.








HOMAR CU OREZ

INGREDIENTE:


  • 1 homar
  • putin coniac
  • 250 g. orez
  • 1 roșie decojita și tocata
  • 1/2 linguriță de boia dulce
  • 4 caței usturoi tocați mărunt
  • 1 ceapa tocata mărunt
  • supa de peste
  • ulei
  • sare
  • pătrunjel tocat
  • rondele de lămâie



MOD DE PREPARARE:

Tăiem homarul bucăți, iar apoi îl punem la prăjit într-o tigaie cu 4-5 linguri de ulei. Dupa ce l-am rumenit pe toate părțile îl punem pe un platou și în același ulei punem ceapa impreuna cu usturoiul la călit.
Când vedem ca ceapa a prins culoare, punem coniacul (2 linguri) și lăsăm sa iasă tot alcoolul din el, apoi adăugăm boiaua, lăsam 1-2 minute ca sa se caleaca  apoi adăugăm roșia tocata.
Lăsam sa scadă apa care a lăsat-o roșia,  apoi punem orezul, amestecam putin si punem supa de peste. Lăsam sa fiarbă orezul la foc potrivit ( dacă este nevoie mai adăugăm supa de peste).
Dupa ce a fiert orezul , punem bucățile de homar și lăsăm 2-3 minute. Dam de pe foc și presarăm patrunjelul.
Se servește cald cu lămâie stoarsa.

POFTA BUNA!

 Am sa va las aceasta rețetă pe care eu am învățato la un curs de bucătărie și care pe mine ma incantat foarte mult. Este o gustare rapid de...